10 septembrie 2026, Chișinău - Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a discutat cu reprezentanții Consiliului consultativ sectorial pentru fructe, nuci și pomușoare despre situația din sector, problemele și direcțiile de dezvoltare.
Reprezentanții sectorului au prezentat obiectivele propuse pentru dezvoltarea sustenabilă a horticulturii în următorii ani. Printre acestea se numără modernizarea plantațiilor, creșterea productivității și dublarea exporturilor, inclusiv prin sporirea valorii adăugate a producției comercializate.
Discuțiile au evidențiat necesitatea investițiilor în infrastructura post-recoltare. Pentru accesarea rețelelor moderne de distribuție și a piețelor care oferă condiții mai avantajoase de comercializare sunt necesare capacități suplimentare de sortare, calibrare, răcire, ambalare, păstrare și procesare.
În contextul integrării europene, participanții au remarcat că sectorul fructelor din Republica Moldova dispune de avantaje competitive și este deja prezent în lanțurile de aprovizionare europene. Obiectivul pentru următorii ani este extinderea acestei prezențe, atât prin majorarea volumelor comercializate, cât și prin orientarea către produse cu valoare adăugată.



